In timpul evoluţiei omului, a speciei umane, multe caracteristici care odată ne ajutau acum ne sunt inutile şi încep să se estompeze. Dar oamenii de ştiinţă, medicii ştiu exact ce s-a întâmplat cu noi şi au detectat urmatoarele schimbări:
Cele mai importante zece semne că oamenii evoluează:
1. Apendicele.
Nu mai are nici o funcţie pentru omul modern. Deseori când se inflamează nu se încearcă vindecarea ci se îndepărtează. Cu mult timp în urmă, când omul avea o dietă bogată în frunze e posibil să fi ajutat la procesarea celulozei. Când dieta a început să se schimbe acest organ a început sa fie din ce în ce mai putin folositor. Foarte interesant este că selecţia naturală pare să aleagă înspre indivizii cu apendice mai mare, deoarece e mai puţin probabil ca acesta să se inflameze sau îmbolnăvească. Aşa că, spre deosebire de degetul mic de la picior care este posibil să dispară în timp, apendicele va fi cu noi mult timp.
2. Coccisul.
O reminiscenţă a cozii pe care odată am avut-o ca primate. Nu ne mai plimbăm prin copaci, aşa că echilibrul nu mai este ajutat de acest “al 5-lea membru” ca la maimuţe. Mai are încă funcţii în corpul uman, susţinând unii muşchi ai spatelui.
3. Punctul lui Darwin.
Este întâlnit la majoritatea primatelor şi la oameni. Avea funcţia de a ghida sunetele spre ureche, un fel de amplificare mică. O mică protuberanţă pe vârful urechii. Doar 10,4% din populaţie mai manifestă această particularitate.
4. A treia pleoapă (plica semilunaris).
Este mai puţin întâlnită la mamifere; se poate vedea la pisici dar în special la păsări, reptile şi peşti.
Oamenii prezintă o reminişcenţă a acesteia, complet nefuncţională.
5. Măselele “de minte”
Pe vremea când umanoizii mâncau multe plante şi trebuiau să mănânce suficiente într-un timp mai scurt, această parte a dentiţiei ajuta. Gura era mai mare şi mai productivă. Odată cu schimbarea dietei s-a modificat şi maxilarul. În prezent există zone în care populaţia nu mai prezintă aceşti molari, dar şi zone unde toată populaţia îi are.
6. Muşchiul plantar.
Acest muşchi este folosit de animale pentru apucarea şi manipularea obiectelor cu picioarele. La
oameni există, dar este foarte atrofiat. La unele intervenţii chirurgicale când doctorii au nevoie de ţesut îl scot cu totul pentru a reconstrui alte părţi ale corpului. În prezent 9% din oameni se nasc fără muşchiul plantar.
7. Muşchiul auricular.
Se pare că de mulţi muşchi începem să ne mai lipsim
Următorul pe listă este un muşchi al urechii. Acest ajuta odată la rotirea urechilor independent faţă de cap, îndreptarea lor spre sunete. Acum el este atât de subdezvoltat încât ne mai ajută doar la mişcări infime. Cel mai bine se observă la feline, animle de pradă.
8. Resturi de DNA
Avem în corp resturi de structuri care odată produceau vitamina C. La un moment dat am suferit o mutaţie, dar au rămas câteva părţi. Este importantă deoarece cu ajutorul acestora se face legătura dintre om şi alte specii din toată lumea.
9. Organul lui Jacobson
Este o parte fascinantă a anatomiei animale, spunându-ne multe din istoria nostră sexuală. Acest organ este în nas şi are funcţia de a detecta feromoni. În trecut era folositor de la gasirea hranei, pericolului şi a partenerului. În prezent ne naştem cu organul lui Jacobson dar acesta devine destul de repede inutil.
10. Pielea “de găină”.
Oamenii au această reacţie a pielii când de este frig, sunt supăraţi, speriaţi sau miraţi. Multe animale au şi ele aceeaşi reacţie. În cazul frigului părul poate reţine aer într fire în acest mod, oferind un plus de izolatie si căldură. Selecţia naturală a îndepărtat părul dar a lăsat în urmă mecanisul care îl controla.

