Am cumpărat prin coradrive.ro
Am trecut peste faptul că meniul site-ului nu se împacă cu browserul meu și am folosit Chrome pentru a mă loga în cont.
Aveam sâmbătă o listă destul de lungă de cumpărături, și când ai o astfel de listă cheful de a te plimba printre mii de rafturi scade direct proporțional cu numărul produselor pe care le dorești. Am avut încredere în sistem și s-a dovedit că, pe lângă timpul economisit, am evitat stresul de a naviga printre ceilalți cumpărători care aleargă năuci ori de a sta la coadă după 10 cărucioare pline-vârf cu nimic interesant de făcut între timp. Ori de a nu găsi raftul produsului respectiv, ca săptămâna trecută.
Timpul de selecție a fost de cam 30 de minute, cu o listă care a conținut 37 de produse. Partea bună e că a fost o promoție de 10% discount, de care am aflat din newsletter. Partea mai puțin bună e că nu scria că pentru următoarea comandă, mă așteptam să găsesc reducerea în coș undeva. M-am „învârtit” preț de câteva clickuri până să mă las păgubaș.
Odată finalizată comanda am plătit cu cardul vreo 318 lei, totul ușor. Am ales ca interval de ridicare următoarea zi, aproape de prânz. 11-11.30. Înainte de zona de parcare/recepție scanezi codul de bare de pe confirmarea comenzii pe care trebuie să o printezi (ori să tastezi numărul ei pe aparat). În două minute a și venit un angajat în mica parcare cu toate produsele aranjate frumos în pungi de hârtie, oferite gratuit. Erau și calculate bine ca număr, căci s-au potrivit perfect cu portbagajul meu mediu ca volum, al unui Peugeot 307.
Două dintre produse mi s-a spus că au trebuit înlocuite pentru că nu mai aveau din marca respectivă. Mălai și ouă, nimic interesant, am acceptat. Nu am stat să verific dacă există fiecare produs, deși nu mai era nimeni în parcare ca să mă grăbesc; am avut încredere în corectitudinea angajaților (sau o fi fost lenea :).
Toate gata, în 60 secunde pungile erau în portbagaj, angajatul a scanat cu scannerul-inel bonul emis de poarta unde am scanat confirmarea comenzii, la revedere, mulțumim, alea-alea. O experiență plăcută, cu siguranță în perioade aglomerate precum sărbătorile de crăciun, paște, 1 mai – singura alternativă viabilă e comanda online la CoraDrive.ro.